VetVaultValori renale la pisici: creatinină, uree, SDMA și stadiile IRIS
Creatinina mare la pisici arată că, în momentul recoltării, rinichii filtrau mai puțin sânge decât ar fi fost de așteptat. Cauza poate fi deshidratarea (prerenală), boala de rinichi (renală) sau o obstrucție urinară (postrenală). Medicii veterinari o interpretează împreună cu ureea (BUN), SDMA și concentrația urinei și repetă analiza înainte de a diagnostica boala renală sau de a stabili un stadiu.
Valorile renale la pisici, pe scurt
Fiecare analiză renală răspunde la o altă întrebare, așa că o singură valoare mare rareori spune toată povestea. Intervalele de mai jos sunt exemple tipice, aproximative, nu praguri pentru pisica ta.
| Valoare | Ce măsoară | Interval tipic la pisica adultă (aproximativ) | Influențe frecvente din afara rinichilor |
|---|---|---|---|
| Creatinină | Filtrarea; un produs rezidual al mușchilor | Limita superioară este adesea în jur de 1,8–2,4 mg/dL (160–210 µmol/L) | Deshidratarea o crește; masa musculară redusă o scade |
| Uree / BUN | Filtrarea; un produs rezidual al proteinelor | BUN aproximativ 15–35 mg/dL (uree ≈ 32–75 mg/dL sau ≈ 5,4–12,5 mmol/L) | Deshidratarea, mesele bogate în proteine și sângerările digestive o cresc |
| SDMA | Filtrarea; eliberat prin degradarea proteinelor din toate celulele | Limita superioară este de obicei 14 µg/dL | Influențat puțin de masa musculară; uneori crescut din alte cauze |
| Densitatea urinară (USG) | Cât de bine concentrează rinichii urina | De obicei peste aproximativ 1,035–1,040 | Fluidele, hrana umedă, diabetul și hipertiroidismul o scad |
| UPC | Proteinele pierdute în urină | Sub 0,2 | Infecția urinară, sângele sau inflamația din urină îl cresc |
| Fosfor | Un mineral eliminat de rinichi | Variază de la un laborator la altul; mai mare la pisoi | Creșterea organismului și o probă deteriorată (hemolizată) îl cresc |
Contează în primul rând intervalul de pe buletinul tău. Intervalele de referință diferă de la un laborator la altul și de la un analizor la altul, așa că compară întotdeauna rezultatul pisicii tale cu intervalul tipărit pe propriul ei buletin.
Când suni urgent la veterinar
Contactează imediat medicul veterinar sau o clinică de urgență dacă pisica ta:
- nu a mâncat de mai bine de 24 de ore;
- vomită în mod repetat;
- nu urinează sau se chinuie în litieră și elimină foarte puțin sau deloc (blocajul urinar este o urgență, mai ales la motani);
- este brusc slăbită, se clatină sau se ascunde;
- are valori renale foarte mari la o analiză nouă, mai ales împreună cu oricare dintre semnele de mai sus.
Creatinina și ureea (BUN): ce măsoară și de ce cresc
Creatinina
Creatinina este un produs rezidual pe care mușchii îl formează într-un ritm destul de constant. Rinichii o filtrează, așa că ea crește atunci când scade RFG (cât sânge filtrează rinichii în fiecare minut). Este principala valoare folosită pentru stadializare, dar este un marker tardiv: Cornell Feline Health Center arată că, de regulă, crește abia după ce s-au pierdut aproximativ trei sferturi din funcția renală. Pentru că provine din mușchi, o pisică în vârstă și slabă poate avea o creatinină liniștitoare, deși funcția renală este redusă. Pisicile sănătoase din rasa Birmaneză (Sacră de Birmania) tind, de asemenea, să aibă creatinina și SDMA mai mari.
Ureea și BUN (azotul ureic sanguin)
Ureea este produsă de ficat din proteinele descompuse și este filtrată de rinichi. Când pisica este deshidratată, o parte mai mare din ea este reabsorbită, așa că ureea crește adesea mai repede decât creatinina în caz de deshidratare. Crește și după o masă bogată în proteine sau la o sângerare în tubul digestiv și scade în bolile de ficat, ceea ce o face un indicator util, dar mai puțin specific decât creatinina.
Pe buletinele din România apare de obicei ureea, în mg/dL sau în mmol/L. Rapoartele din SUA folosesc în schimb BUN (blood urea nitrogen, azotul ureic sanguin), care măsoară doar azotul din uree. Este aceeași substanță, dar cifrele diferă: în mg/dL, ureea ≈ BUN × 2,14, iar ureea în mmol/L = BUN în mg/dL × 0,357. Uită-te la eticheta de pe buletin înainte să compari un rezultat cu un tabel sau cu un interval; formulele complete sunt la conversia unităților.
Prerenală, renală sau postrenală?
Creșterea creatininei și a ureei în sânge se numește azotemie și se clasifică după locul în care se află problema:
| Tip | Unde | Exemple frecvente | Indicii |
|---|---|---|---|
| Prerenală | Înaintea rinichilor: la ei ajunge prea puțin sânge | Deshidratare, vărsături, diaree, boli de inimă | Urina este de obicei bine concentrată (peste aproximativ 1,040); se ameliorează cu fluide |
| Renală | Chiar țesutul renal | Boala renală cronică, infecția renală, toxine precum crinii sau antigelul | Urina este mai puțin concentrată decât ar fi de așteptat (sub aproximativ 1,035–1,040) |
| Postrenală | După rinichi: urina nu poate fi eliminată | Obstrucție uretrală, calculi, ruptură de vezică urinară | Efort la urinare, urină puțină sau deloc; este o urgență |
Tipurile se pot suprapune: o pisică cu boală renală care nu mai bea apă adaugă peste ea și o componentă prerenală, unul dintre motivele pentru care medicii repetă analizele după ce pisica este rehidratată și stabilă.
SDMA: un marker mai timpuriu, mai puțin influențat de mușchi
SDMA (dimetilarginina simetrică) este o substanță eliberată atunci când celulele descompun proteinele și eliminată aproape în întregime prin rinichi. Nu depinde de masa musculară, ceea ce îl face deosebit de util la pisicile în vârstă sau slabe, iar Cornell îl descrie ca un marker care crește mai devreme decât creatinina, la o pierdere de aproximativ 40% din funcția renală.
Metodele de măsurare a SDMA nu sunt standardizate între laboratoare (intervalele IRIS se bazează pe metoda unui singur laborator), iar SDMA crește uneori din alte cauze, de exemplu în limfom. O singură valoare SDMA ușor crescută este un motiv de a repeta analiza, nu un diagnostic. IRIS consideră un SDMA crescut persistent peste 14 µg/dL, cu creatinină normală, drept dovadă de boală renală timpurie (stadiul 1).
Densitatea urinară și UPC
Densitatea urinară (USG)
Densitatea urinară compară densitatea urinei cu cea a apei (1,000). Concentrarea urinei este una dintre primele funcții pe care le pierd rinichii bolnavi, așa că densitatea urinară este un partener esențial al analizelor de sânge. Pisicile sănătoase au de obicei urina peste aproximativ 1,035–1,040, adesea mult peste; în jur de 1,008–1,012 înseamnă că rinichii aproape nu mai concentrează deloc. Fluidoterapia, o hrană în mare parte umedă, diureticele, diabetul și hipertiroidismul pot scădea densitatea urinară, iar unele pisici cu boală renală ajung totuși la 1,035 sau mai mult. Ideal, urina se recoltează înainte de administrarea oricăror fluide.
UPC (raportul proteine/creatinină urinară)
UPC măsoară proteinele pierdute în urină, corectate în funcție de concentrația urinei. Pierderea persistentă de proteine prin rinichi este asociată cu o progresie mai rapidă a bolii, de aceea IRIS îl folosește pentru substadializare. Are sens doar atunci când urina nu arată semne de infecție, sângerare sau inflamație și, ideal, se bazează pe cel puțin două probe recoltate pe parcursul a cel puțin două săptămâni.
Fosforul și restul analizelor
Fosforul este un mineral eliminat de rinichi. Pe măsură ce filtrarea scade, se acumulează în sânge, iar fosforul crescut este asociat cu o progresie mai rapidă a bolii renale. De aceea dietele renale au fosfor redus, iar recomandările de tratament IRIS stabilesc ținte pentru fiecare stadiu; medicul veterinar îți va spune care este ținta pentru pisica ta. Fosforul este în mod natural mai mare la pisoii în creștere, iar o probă hemolizată îl poate crește în mod fals.
Medicii verifică și potasiul (care poate fi scăzut în boala renală), valorile globulelor roșii (anemia devine mai frecventă în stadiile avansate) și starea musculară. Pentru restul analizelor, vezi ghidul despre analizele de sânge la pisici (în engleză).
Hipertiroidismul poate masca boala renală
Hipertiroidismul (o tiroidă hiperactivă) apare mai ales la pisicile în vârstă, adică exact grupa care face și boală renală. Excesul de hormon tiroidian crește fluxul de sânge și filtrarea prin rinichi și topește masa musculară. Ambele împing creatinina în jos, așa că valorile renale pot arăta mai bine decât sunt de fapt rinichii, iar creatinina poate crește după ce hormonul tiroidian este controlat. Ghidurile AAFP pentru hipertiroidism avertizează că o creatinină scăzută artificial poate da o falsă senzație de siguranță. De aceea, medicii verifică adesea T4 total la pisicile în vârstă și monitorizează valorile renale în timpul tratamentului tiroidian. Citește mai mult în ghidul despre T4 și tiroida la pisici (în engleză).
Stadiile IRIS ale bolii renale cronice la pisici
International Renal Interest Society (IRIS) împarte BRC, numită adesea și insuficiență renală cronică, în stadii, pentru a ghida tratamentul și monitorizarea. Stadializarea vine după ce BRC a fost diagnosticată și este valabilă doar la o pisică stabilă, bine hidratată. Se bazează pe creatinina din sânge măsurată pe nemâncate, ideal în cel puțin două momente diferite, alături de SDMA. Nu se aplică unei pisici deshidratate sau cu blocaj urinar și nici leziunii renale apărute brusc (acute), pe care IRIS o clasifică separat. Pragurile pentru pisici de mai jos provin din ghidurile IRIS 2023 și au rămas neschimbate în revizuirea din 2026.
| Stadiu | Creatinină (mg/dL) | Creatinină (µmol/L) | SDMA (µg/dL) | Cum arată de obicei |
|---|---|---|---|---|
| 1 | < 1,6 | < 140 | < 18 | Fără azotemie, dar cu altă anomalie renală (urină diluată, pierdere de proteine, valori în creștere) |
| 2 | 1,6–2,8 | 140–250 | 18–25 | Azotemie ușoară; semnele sunt de obicei discrete sau lipsesc |
| 3 | 2,9–5,0 | 251–440 | 26–38 | Azotemie moderată; pot apărea semne generale mai variate |
| 4 | > 5,0 | > 440 | > 38 | Risc tot mai mare de afectare a întregului organism și de crize uremice |
- SDMA și stadiul 1: un SDMA crescut persistent (peste 14 µg/dL), cu creatinină normală, poate indica stadiul 1.
- Când cele două nu se potrivesc: dacă SDMA rămâne mai mare decât ar sugera stadiul creatininei (de exemplu peste 25 µg/dL la o creatinină de stadiul 2), IRIS sugerează stadializarea și tratarea cu un stadiu mai sus.
- Stadiul 2 poate părea normal: capătul de jos al stadiului 2 se află în intervalul de referință al creatininei la multe laboratoare, așa că o valoare nemarcată poate însemna totuși stadiul 2 la o pisică cu BRC confirmată.
Substadializarea după proteinurie (UPC)
| UPC (pisici) | Substadiu |
|---|---|
| < 0,2 | Neproteinuric |
| 0,2–0,4 | Proteinuric la limită |
| > 0,4 | Proteinuric |
Substadializarea după tensiunea arterială sistolică
| Tensiunea sistolică (mmHg) | Substadiu | Riscul de afectare ulterioară a organelor |
|---|---|---|
| < 140 | Normotensiv | Minim |
| 140–159 | Prehipertensiv | Scăzut |
| 160–179 | Hipertensiv | Moderat |
| ≥ 180 | Hipertensiv sever | Ridicat |
Tensiunea arterială mare poate afecta ochii, creierul, inima și rinichii. La pisicile stresate, valorile pot ieși fals crescute, așa că IRIS folosește mai multe măsurători, făcute după ce pisica s-a liniștit. Un rezultat complet poate suna așa: „stadiul 2, neproteinuric, normotensiv”; evoluția de la o analiză la alta spune mai mult decât orice valoare izolată.
Exemplu comentat: un rezultat la limită la o pisică în vârstă
Să presupunem că analizele unei pisici în vârstă arată așa:
| Analiză | Rezultat | Marcaj | Luată separat |
|---|---|---|---|
| Creatinină | 2,4 mg/dL (≈ 212 µmol/L) | H | Filtrare redusă în momentul recoltării |
| Uree / BUN | BUN 38 mg/dL (uree ≈ 81 mg/dL sau ≈ 13,6 mmol/L) | H | Susține filtrarea redusă; și deshidratarea o poate crește |
| SDMA | 17 µg/dL | H | Peste limita uzuală de 14 |
| Densitatea urinară (USG) | 1,025 | – | Urină mai puțin concentrată decât ar fi de așteptat la o creatinină crescută |
Luate împreună, creatinina, ureea și SDMA crescute, alături de o urină slab concentrată, formează un tablou compatibil cu o funcție renală redusă, nu doar cu deshidratarea. Dar este o singură fotografie a momentului: nu confirmă BRC și nu stabilește un stadiu. Dacă BRC ar fi confirmată ulterior, o creatinină stabilă de 2,4 mg/dL s-ar încadra în intervalul stadiului IRIS 2. De obicei, medicul veterinar ar vrea să:
- repete creatinina și SDMA după ce pisica mănâncă, bea și este bine hidratată, ca să vadă dacă valorile se mențin;
- facă un examen complet de urină, eventual cu urocultură, apoi un UPC dacă urina este curată;
- măsoare tensiunea arterială, ideal de mai multe ori;
- verifice T4 total, fosforul, potasiul și valorile globulelor roșii;
- eventual, să examineze rinichii imagistic, pentru a căuta calculi, obstrucții sau modificări de mărime și formă.
Întrebări utile pentru medic: Era pisica deshidratată când i s-a recoltat sângele? Când repetăm analizele?
Uree, BUN și conversia unităților: mg/dL, µmol/L și mmol/L
Laboratoarele din SUA raportează de obicei creatinina și BUN în mg/dL. Laboratoarele din România raportează creatinina în mg/dL sau în µmol/L și, în loc de BUN, trec pe buletin ureea, de obicei în mg/dL sau în mmol/L. În mg/dL, ureea și BUN sunt cifre diferite pentru aceeași substanță, așa că verifică eticheta:
- Uree (mg/dL) ≈ BUN (mg/dL) × 2,14
- Uree (mmol/L) = BUN (mg/dL) × 0,357
| Conversie | Formulă | Exemplu |
|---|---|---|
| Creatinină mg/dL în µmol/L | × 88,4 | 2,4 mg/dL ≈ 212 µmol/L |
| Creatinină µmol/L în mg/dL | ÷ 88,4 | 250 µmol/L ≈ 2,8 mg/dL |
| BUN mg/dL în uree mmol/L | × 0,357 | 38 mg/dL ≈ 13,6 mmol/L |
| BUN mg/dL în uree mg/dL | × 2,14 (aproximativ) | BUN 38 mg/dL ≈ uree 81 mg/dL |
| Uree mg/dL în BUN mg/dL | ÷ 2,14 (aproximativ) | uree 60 mg/dL ≈ BUN 28 mg/dL |
| Uree mmol/L în uree mg/dL | × 6,0 | 10 mmol/L ≈ 60 mg/dL |
| Fosfor mg/dL în mmol/L | × 0,323 | 5,0 mg/dL ≈ 1,6 mmol/L |
SDMA se raportează în µg/dL; densitatea urinară și UPC nu au unități de măsură.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă creatinina mare la pisici?
Înseamnă că, în momentul recoltării, rinichii filtrau mai puțin sânge decât ar fi fost de așteptat. Cauza poate fi deshidratarea (prerenală), o boală a rinichilor (renală) sau o obstrucție urinară (postrenală), așa că medicii veterinari interpretează creatinina împreună cu densitatea urinară, SDMA și starea pisicii și, de obicei, repetă analiza.
Este SDMA mai bun decât creatinina la pisici?
SDMA tinde să crească mai devreme decât creatinina și este mai puțin influențat de pierderea masei musculare, ceea ce ajută la pisicile în vârstă și slabe. Uneori poate crește din alte cauze decât cele renale, iar pragurile lui nu sunt standardizate între laboratoare, așa că medicii folosesc ambele valori împreună.
Ce densitate urinară este normală la pisici?
Pisicile sănătoase își concentrează de obicei urina peste aproximativ 1,035–1,040. O valoare mai mică la o pisică cu creatinina mare sugerează o capacitate redusă de concentrare, deși fluidoterapia, hrana umedă, diabetul și hipertiroidismul o pot scădea și ele.
Care sunt stadiile IRIS ale bolii renale cronice la pisici?
După creatinina măsurată pe nemâncate: stadiul 1 este sub 1,6 mg/dL (sub 140 µmol/L), stadiul 2 între 1,6 și 2,8 mg/dL (140–250 µmol/L), stadiul 3 între 2,9 și 5,0 mg/dL (251–440 µmol/L), iar stadiul 4 peste 5,0 mg/dL (peste 440 µmol/L), cu intervale corespunzătoare pentru SDMA. Stadializarea se aplică doar unei pisici stabile, hidratate, deja diagnosticate cu boală renală cronică, ideal pe baza rezultatelor din cel puțin două momente diferite.
Poate avea o pisică ureea (BUN) mare cu rinichi sănătoși?
Da. Ureea (BUN) crește la deshidratare, după o masă bogată în proteine sau la o sângerare în tubul digestiv, deci este mai puțin specifică decât creatinina. Medicii o interpretează împreună cu creatinina, SDMA și densitatea urinară.
Care este diferența dintre uree și BUN?
Este aceeași substanță raportată în două feluri. BUN (azotul ureic sanguin) măsoară doar azotul din uree, așa că, în mg/dL, ureea este de aproximativ 2,14 ori mai mare decât BUN-ul. Ureea în mmol/L se obține înmulțind BUN-ul în mg/dL cu 0,357. Verifică eticheta de pe buletin înainte să compari cifrele.
De ce poate crește creatinina după tratarea hipertiroidismului la pisici?
O tiroidă hiperactivă crește fluxul de sânge prin rinichi și reduce masa musculară, iar ambele scad creatinina, ceea ce poate masca o boală renală. După ce hormonul tiroidian este controlat, se vede adevărata filtrare a rinichilor, de aceea medicii monitorizează valorile renale în timpul tratamentului tiroidian.
Cum transform creatinina pisicii din mg/dL în µmol/L?
Înmulțești valoarea în mg/dL cu 88,4. De exemplu, 2,0 mg/dL înseamnă aproximativ 177 µmol/L. Pentru conversia inversă, împarți valoarea în µmol/L la 88,4.
Surse
- International Renal Interest Society. IRIS Staging of CKD (modified 2026) and treatment recommendations. iris-kidney.com/iris-guidelines-1
- Sparkes AH, et al. ISFM Consensus Guidelines on the Diagnosis and Management of Feline Chronic Kidney Disease. Journal of Feline Medicine and Surgery. 2016;18(3):219–239. pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11148907
- Cornell Feline Health Center. Chronic Kidney Disease. vet.cornell.edu
- eClinPath, Cornell University College of Veterinary Medicine. Azotemia. eclinpath.com/chemistry/kidney/azotemia
- eClinPath, Cornell University College of Veterinary Medicine. SDMA. eclinpath.com/chemistry/kidney/sdma
- Carney HC, et al. 2016 AAFP Guidelines for the Management of Feline Hyperthyroidism. Journal of Feline Medicine and Surgery. 2016;18(5):400–416. pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11132203